Luna trecută, Columbia a devenit cel mai nou membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), iar Costa Rica urmează și ea să adere la această importantă organizație internațională.
Dar România speră și ea, de mai bine de 15 ani, să devină membru cu drepturi depline al organizației, dar s-a lovit de o serie de impedimente în calea aderării.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a explicat, în exclusivitate pentru gandul.ro, care este situația actuală a candidaturii României pentru aderarea la OCDE, dar și care sunt șansele ca țara noastră să devină membru al acestei organizații.
România și-a depus candidatura la OCDE pentru prima dată în aprilie 2004, iar în noiembrie 2012 autoritățile de la București au reiterat dorința țării noastre de a intra în această organizație. Ulterior, România și-a reînnoit candidatura, atât în 2016 cât și în 2017.
De atunci și până acum, relația dintre România și OCDE este caracterizată prin trei aspecte: participarea României la structurile de lucru ale OCDE, inițierea unor proiecte în parteneriat cu această organizație și promovarea de către autoritățile de la București a candidaturii României la OCDE.
România participă la 43 de structuri de lucru ale OCDE, fiind, astfel, una dintre cele mai active state în relația cu organizația internațională.
„România ia parte în calitate de membru, asociat sau invitat, la peste 43 structuri de lucru ale OCDE și a aderat deja la 43 de instrumente juridice ale OCDE (declarații sau recomandări), deținând, dintre țările nemembre, unul dintre primele locuri din punct de vedere al participării la activitățile organizației”, informează MAE.
În acest context, Ministerul de Externe, dar și înalți oficiali români, au făcut diverse demersuri în sensul promovării aderării României la OCDE, cum ar fi participarea la evenimentele organizate sub egida organizației, întâlniri bilaterale cu oficiali din statele membre, precum și diverse activități de lobby.
„În ultimii ani, România a derulat campanii susținute de lobby la nivel înalt, pe lângă Secretariat şi țările membre pentru obținerea invitației de aderare la OCDE, precum şi la nivel sectorial, de exemplu pentru obținerea statutului de membru al Agenției pentru Energie Nucleară şi asociat la Agenția Internațională pentru Energie, de participant la Grupul de Lucru pentru Lupta împotriva Corupției în Tranzacțiile Internaționale şi aderare la Convenția Anti-Mită, de asociat la Comitetul pentru Concurență, de participant la Comitetul de Dezvoltare ș.a”, explică MAE.
Ministerul Afacerilor Externe a explicat, pentru gandul.ro, că România este văzută, în acest moment, ca fiind candidatul european cu cele mai multe șanse de a adera la această organizație în viitorul apropiat. Totodată, MAE mai spune că au fost luate și la nivel intern măsuri pentru aderarea țării noastre la OCDE.
„Pe plan intern, la 1 septembrie 2016, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi a Cancelariei Prim-ministrului, a fost creat, prin decizia Prim-ministrului, un Comitet interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu OCDE, având în componență toate instituțiile care derulează activități de colaborare cu structurile organizației. Comitetul este coordonat de aparatul de lucru al Prim-ministrului, care asigură şi secretariatul tehnic. Reprezentarea instituțiilor participante în Comitetul interministerial se realizează la nivel de secretar de stat.
În baza track-record-ului favorabil în relația cu organizația, România continuă să fie considerată printre favorite la includerea în viitorul val de extindere și cel mai bine pregătit candidat european
Decizia privind modalitatea și componența viitoarei etape de extindere a OCDE depinde, la acest moment, de capacitatea organizației de a ajunge la un compromis politic pe subiectul extinderii”, se arată în răspunsul MAE.
Ministerul de Externe a explicat că procesul de extindere al OCDE este unul complex și complicat, iar decizia finală privind admiterea unor noi membri rămâne, în mare parte, una politică. Potrivit aceleiași surse, negocierile dintre statele membre privind extinderea se dovedesc a fi dificile și de durată.
MAE explică și că, deși gradul de pregătire al unei țări este foarte important, acesta nu este singurul factor de care depinde aderarea la acest organism. Extinderea OCDE este afectată și de opoziția unor state membre UE față de acceptarea altor state europene în OCDE, dar și de actuala situație provocată de pandemia de COVID-19.
„Amânarea unei decizii a Consiliului OCDE privind invitarea României (și a altor candidați) de a deschide negocieri de aderare nu se datorează lipsei de rezultate sau de vizibilitate a candidaturii țării noastre, ci stării de cvasi-blocaj a discuțiilor din interiorul organizației privind extinderea, accentuată și perpetuată de factori care nu țin numai de OCDE, ci de optica globală cu privire la multilateralism, poziționările în configurația economică mondială și disensiunile comerciale dintre unii dintre actorii majori din OCDE.
La acestea se adaugă reținerile din partea unor state membre ale UE la adresa candidaturilor altor state europene pe fondul unor elemente existente în relațiile bilaterale, dar și, mai nou, efectele pandemiei de coronavirus, care au dus la anularea sau amânarea unei mari părți din activitățile OCDE. De menționat că în 2018 și 2019 Conferințele Ministeriale anuale ale OCDE s-au încheiat fără declarații comune pe tema extinderii, în lipsa degajării unor soluții de compromis”, explică MAE.
Totodată, MAE a explicat că aderarea Columbiei nu are legătură directă cu aderarea României, fiind vorba despre exerciții diferite de extindere.
„Totodată, intrarea în vigoare la 28 aprilie a.c. a invitației adresate de OCDE Columbiei de a adera la organizație este rezultatul unui îndelungat proces de negociere, demarat în urma deciziilor adoptate de Consiliul OCDE în 2013, la debutul precedentului exercițiu de extindere al OCDE. Ca atare, între aderarea Columbiei și candidatura României la OCDE este dificil de făcut o legătură directă, fiind vorba despre exerciții de extindere distincte”, a explicat MAE pentru gandul.ro.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o organizație interguvernamentală formată din 37 de state membre, fondată în 1961 pentru a stimula creșterea economică a statelor membre și comerțul la nivel internațional. Statele membre ale organizației se angajează să respecte principiile democrației și ale economiei de piață. În general, statele membre ale organizației sunt state dezvoltate, cu un nivel foarte ridicat al Indicelul Dezvoltării Umane. În 2017, statele membre ale OCDE însumau 62,2% din PIB-ul la nivel mondial.
Pe 28 aprilie 2020, Columbia a devenit oficial cel mai nou membru al organizației. Țara își depusese candidatura în 2013.
Luna aceasta, secretarul general al OCDE, Angel Gurria, a anunțat că statele membre au aprobat solicitarea autorităților din Costa Rica cu privire la aderarea acestei țări.
O eventuală aderare a României la OCDE ar aduce țării noastre o serie de beneficii, mai ales de ordin economic. Printre ele se numără beneficiul apartenenţei României la clubul restrâns al economiilor dezvoltate şi recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului său de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată. Acest lucru ar duce la o îmbunătățire a ratingului de țară și ar putea genera o creștere a investițiilor străine în țara noastră, după cum arată MAE.
De asemenea, imaginea României în raport cu marile economii ale lumii și cu statele din regiune cu aspirații europene ar fi îmbunătățită considerabil.
Totodată, în cazul în care ar adera la OCDE, România ar avea acces la o serie de informații din domenii prioritare (cadrul de guvernare, reforma legislativă, anti-corupţia, politica fiscală, infrastructura de transport, agricultura, educaţia etc.), dar și la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE, precum şi la posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală.